Pufi și papucul bunicului: poveste cu un cățeluș

Ham-ham!

Cățelușul Pufi a înhățat papucul Bunicului și a fugit cu el prin cameră. Coada îi mergea ca o morișcă.

Pufi s-a strecurat pe sub masă, apoi pe după perdea. Bunicul citea ziarul în fotoliu și n-a văzut nimic.

Pufi a ascuns papucul undeva. Doar el știa unde.

Bunicul a lăsat ziarul și a vrut să se ridice.

— Unde e papucul meu?

S-a uitat sub fotoliu. Nimic. S-a uitat după ușă. Nimic. S-a uitat în coșul cu ziare. Nimic!

— Unde e papucul? a întrebat iar Bunicul.

Pufi s-a uitat la el cu capul într-o parte. Și el a uitat unde l-a pus. A căutat și el puțin, dar mai mult dădea din coadă.

Bunicul s-a așezat înapoi în fotoliu și și-a frecat piciorul.

— Mi-e frig la un picior, a zis el, puțin trist.

Pufi s-a apropiat și i-a lins mâna. Nu-i plăcea să-l vadă pe Bunicul trist. Și-a ciulit urechile, a lăsat nasul în jos și a pornit să caute:

Snif-snif!

A mirosit sub pat. A mirosit lângă ușă. A mirosit prin coșul lui.

Și acolo, sub pernuța albastră, era papucul!

Pufi l-a luat în gură și i l-a dus Bunicului, dând din coadă.

— Tu erai hoțul, și tot tu l-ai găsit! a râs Bunicul și l-a mângâiat pe cap.

— Mulțumesc, Pufi.

Era ora de culcare. Bunicul și-a pus papucii lângă pat, unul lângă altul.

Pufi s-a uitat la ei. S-a învârtit o dată, de două ori, de trei ori. Și s-a făcut covrig chiar între ei.

— Noapte bună, Pufi. Păzește-mi papucii, a șoptit Bunicul.

Pufi a căscat mare-mare. Și a adormit, păzind papucii.