
La Buni Lia, sâmbăta începe cu făină pe nas. Ilinca urcă pe scăunel, iar Buni îi leagă șorțul de două ori, că e prea lung.
Nepotul e eroul, iar bunica și bunicul sunt lângă el, cu ochelarii, cu șorțul și cu glumele lor. O carte pe care o citiți împreună la voi și pe care el o duce acasă, pentru serile în care sunteți departe.

Plăcinta care miroase în tot holul. Pătura de pe canapea. Drumul până la magazin, de mână. Copiii mici țin minte bunicii prin lucruri mici, care se repetă de fiecare dată.
Într-o carte, lucrurile acestea rămân. Bunica apare cu cardiganul ei, bunicul cu pălăria, iar nepotul îi vede de fiecare dată când o deschide. Pentru bunicii care locuiesc în alt oraș sau în altă țară, e un fel de a fi acolo seara, la culcare.
Cu hainele, cu obiceiurile și cu numele pe care li le dă nepotul: Buni, Mamaie, Tataie, Bunelu.
La prima vizită, pe canapea, cu nepotul în brațe, arătând cu degetul spre fiecare personaj.
Fiecare nepot poate avea povestea lui. Pentru frații din aceeași familie, fiecare poveste nouă după prima costă mai puțin.
Buni Lia și Ilinca sunt personaje inventate de noi. În cartea voastră, bunicii sunt chiar bunicii copilului, cu tot cu obiceiurile lor.

La Buni Lia, sâmbăta începe cu făină pe nas. Ilinca urcă pe scăunel, iar Buni îi leagă șorțul de două ori, că e prea lung.

Merele se taie felii, scorțișoara se presară. Pic, pic, pic, cad stropii de miere. „Mai puțin”, râde Buni. „Mai mult”, râde Ilinca.

Cât se coace plăcinta, Buni scoate cutia cu nasturi. Fiecare nasture are o poveste: ăsta e de la paltonul de la nuntă, ăsta de la haina lui Tataie.

Seara, la poartă, Ilinca ține în brațe un pachețel cald. Miroase a mere și a scorțișoară. Miroase a sâmbătă la Buni.
Exemplu cu o familie inventată: Ilinca, 3 ani, și Buni Lia.
Da. Îți trebuie prenumele și data nașterii nepotului și câteva fotografii clare cu el și cu voi. Poți cere fotografiile de la părinți, iar surpriza rămâne a voastră.
Da. Oricine face parte din lumea copilului poate fi în poveste, bunicii din partea mamei și cei din partea tatălui. Ne spui cum îi strigă nepotul pe fiecare.
Da. Cartea poate fi scrisă în limba în care crește, iar un exemplar în plus poate fi în română, pentru casa bunicilor. Ilustrațiile rămân aceleași, se schimbă doar cuvintele.
Începi cu prenumele nepotului și câteva fotografii cu voi împreună. Povestea o descoperiți la prima vizită.