Rățușca Lili: poveste cu animale de la fermă

Pleosc! Pleosc!

Cei doi frățiori au sărit în iaz și au început să înoate. Soarele strălucea, iar pe apă pluteau frunze rotunde de nufăr.

— Vino, Lili! a strigat Mama Rață. Apa e bună!

Dar Lili a rămas pe mal. S-a uitat la apă. Apa era mare, și ea era mică.

Lili a întins un picioruș spre apă. Apa era rece și făcea valuri mici, iar valurile mici i se păreau mari.

L-a tras repede înapoi.

— Mi-e frică, a zis ea încet. Nu știu să înot.

S-a așezat pe mal, tristă. Frățiorii se jucau, și ea nu.

— Poate mâine, a zis ea. Sau poimâine.

Mama Rață a ieșit din apă și s-a așezat lângă ea.

— Nu-i nimic că ți-e frică. Mergem împreună, și eu sunt chiar lângă tine. Un pas, încă un pas.

Lili s-a uitat la Mama. Apoi a făcut un pas. Apa i-a ajuns la picioare.

— Un pas, încă un pas, a zis și Lili. Apa i-a ajuns la burtică.

Și deodată, Lili plutea! Picioarele mergeau singure sub apă, repede-repede.

— Mama, înot! Înot!

A înotat până la o frunză de nufăr și înapoi. Apoi încă o dată! Frățiorii au venit lângă ea, bucuroși, iar Lili a strigat cât a putut de tare.

Rățușca a măcăit fericită.

Seara, soarele s-a făcut roz peste iaz.

Mama Rață s-a așezat pe mal, iar rățuștele s-au băgat sub aripa ei, una câte una. În stuf, broaștele cântau încet.

— Mâine înotăm iar? a întrebat Lili, cu ochii pe jumătate închiși.

— Mâine, a șoptit Mama.

— Un pas, încă un pas, a șoptit Lili, și a adormit.