Mimi și ghemul roșu
O poveste cu o pisicuță care mai voia să se joace doar un pic
Tic-tac! Tic-tac!
Ceasul de pe perete arăta că e seară. Bunica tricota un fular roșu și număra ochiurile în șoaptă: unu, doi, trei.
Pisicuța Mimi stătea pe covor și se uita la ghem. Și-a mișcat mustățile.
Ghemul roșu s-a mișcat. Doar un pic.
Hop!
Mimi a sărit pe ghem. Ghemul a fugit sub fotoliu, și Mimi după el. Hop, hop! S-au rostogolit amândoi pe covor, o dată și încă o dată.
— Mimi, e ora de nani, a zis Bunica, zâmbind.
Dar Mimi mai voia să se joace. Doar un pic!
Mimi s-a învârtit o dată. S-a învârtit de două ori. S-a învârtit de trei ori... și s-a încurcat toată în firul roșu.
A tras cu o lăbuță. Firul s-a strâns și mai tare. Nu se mai vedeau decât urechile, ochii și vârful codiței. Mimi s-a speriat și a strigat:
Miau!
Bunica a lăsat andrelele jos și a luat-o pe Mimi în poală.
— Te-ai speriat? Gata, gata. Te ajut eu. Ghemul a vrut și el să se joace.
Încet-încet, a desfăcut firul. O buclă. Încă o buclă. Mimi a stat cuminte și a început să toarcă.
Apoi au făcut ghemul la loc, împreună: Bunica învârtea firul, iar Mimi îl ținea ușor cu lăbuța, fără să mai sară.
Ghemul era iar rotund. Mimi a căscat. Mare-mare.
S-a făcut covrig în coșul cu lână, iar Bunica a învelit-o cu fularul roșu, cel neterminat.
— Noapte bună, Mimi. Mâine ne jucăm iar. Doar un pic.
Bunica a stins lampa. Mimi a tors o dată, de două ori, și a adormit.
Tic-tac! Tic-tac!
Mimi dormea, iar ghemul roșu dormea lângă ea.
