Prințesa Sara și dragonul care sforăia

Un sforăit se auzea în noapte.

Geamurile castelului au tremurat. Prințesa Sara s-a ridicat în capul oaselor, în patul ei cu baldachin.

De o săptămână, în fiecare noapte, se auzea același sunet. Nimeni nu știa sigur ce e. Și fiecare avea altă părere.

— E tunetul, spunea Regele.

— E vântul, spunea bucătăreasa.

— E un urs, spuneau străjerii, și se ascundeau după scuturi.

Sara nu credea că e tunet, nici vânt, nici urs.

Sara a tras pătura până la nas și a ascultat mai bine. Tunetul bubuia. Vântul șuiera. Dar sunetul acesta era un sforăit lung și adânc. Și venea mereu de jos, din grădină, din același loc.

— Tunetul nu sforăie, a zis Sara.

Și-a luat pătura ei cu stele și s-a dus în camera Reginei. A tras-o ușor de mânecă:

— Mami, cred că cineva doarme în grădină. Mergem să vedem?

Regina a zâmbit și a aprins felinarul.

— Mergem. Dar împreună.

În grădina castelului era liniște. Doar de după stejarul cel bătrân se auzea un sforăit.

Și de acolo ieșeau, unul după altul, niște cerculețe de fum.

Sara s-a uitat de după copac. Lipit de zidul cald al bucătăriei dormea un dragon. Unul mic, verde, cu o labă sub obraz, ca o pernă. Burta i se ridica și cobora, încet: sus, jos, sus, jos.

Regina a ridicat felinarul mai sus.

— Un dragon, a șoptit ea. Să chemăm străjerii?

Sara s-a gândit. Străjerii l-ar fi alungat. Și unde s-ar fi dus, în noaptea rece?

— Nu, mami. Să-l întrebăm întâi.

Chiar atunci, dragonul a deschis un ochi. Apoi a strănutat:

Hapciu!

Din nas i-au ieșit trei scântei mici. Dragonul și-a acoperit repede botul cu laba.

— Iertați-mă, a zis dragonul, rușinat. Mă cheamă Fum. Peștera mea s-a umplut de zăpadă, și aici, lângă zid, e cald. Nici nu știam că sforăi.

Sara l-a învelit cu pătura ei cu stele.

— Mulțumesc, a șoptit Fum.

Și din nas i-a ieșit un cerculeț de fum mic de tot.

A doua zi, Regina a poruncit să se facă un pat mare din pături moi în grajdul gol de lângă cuptorul de pâine.

Fum s-a mutat acolo chiar în seara aceea. Zidurile erau groase, iar cuptorul îl încălzea toată noaptea. Bucătăreasa i-a lăsat o pâine rotundă, iar străjerii, o găleată cu apă. Fum a învățat să doarmă cu botul sub aripă, ca să sforăie mai încet.

De atunci, la castel toată lumea doarme bine. Regele, bucătăreasa, străjerii. Iar dacă Sara ascultă foarte atent, de departe, de lângă cuptorul de pâine, se aude încetișor un sforăit.

Pentru Sara, sforăitul lui e acum cel mai bun cântec de leagăn.