Ursulețul care nu avea somn
O poveste cu animale, de citit seara, pentru copiii care nu au somn
— Eu nu am somn deloc! a spus ursulețul Nuc.
Țup! Țup! Țup!
Mama Ursoaică a căscat.
— Atunci hai să le spunem noapte bună vecinilor din pădure. Poate le e și lor somn.
Afară, pădurea se făcea tot mai întunecată și tot mai liniștită.
Mai întâi au trecut pe la iepurași. În vizuina lor, trei iepurași dormeau unul lângă altul, ca niște ghemotoace de puf.
— Noapte bună, iepurașilor! a strigat Nuc, cât a putut de tare.
Mama a pus laba la gură:
Șșș!
— Noapte bună, a șoptit Nuc, de data asta încet.
Iepurașii nici nu s-au mișcat.
Apoi au ajuns la bradul cel mare. Mama l-a ridicat pe umeri, ca să vadă mai bine. Sus, în cuib, doi pui de pițigoi dormeau cu capul sub aripă.
— Noapte bună, pițigoilor, a șoptit Nuc.
Pițigoii nici nu s-au mișcat.
Nuc a căscat. Doar puțin. Dar tot nu avea somn!
Deodată, din întuneric:
Hu-hu!
Doi ochi mari și galbeni se uitau la ei. Nuc s-a ascuns după Mama.
— Mami, cine e acolo? a șoptit el.
Mama l-a mângâiat pe cap.
— Nu te speria, a spus bufnița Bufi. Eu stau trează toată noaptea și păzesc pădurea. Toți pot să doarmă liniștiți. Și tu, Nuc.
Nuc a ieșit încet de după Mama și i-a zâmbit bufniței.
În vizuină, Nuc s-a cuibărit lângă Mama. Era cald și moale.
Mama a fredonat încet, ca în fiecare seară.
— Noapte bună, Bufi, a șoptit Nuc. Noapte bună, pădure.
Și până să mai spună ceva, a adormit.
Sfor... sfor...!
Afară, printre crengi, doi ochi galbeni clipeau blând.
Noapte bună, Nuc. Bufi stă de pază.
