Greuceanu, basm pe scurt pentru copii

Într-o zi, Soarele n-a mai răsărit. Nici Luna n-a mai ieșit noaptea.

— Zmeii au furat Soarele și Luna! strigau oamenii. Au băgat lumina în sac și au dus-o la marginea lumii.

Împăratul a trimis vestitori în toată țara: cine aduce lumina înapoi primește jumătate din împărăție. Pe pământ era mereu întuneric. Florile nu mai creșteau, iar copiii nu mai știau când e zi și când e noapte.

Atunci Greuceanu a încălecat pe calul lui alb și și-a luat buzduganul.

— Mă duc să aduc lumina înapoi!

La marginea lumii era casa zmeilor, cu o ușă mare de stejar. Greuceanu s-a dat de trei ori peste cap și s-a făcut o muscă.

Bâzz!

A intrat pe gaura cheii. Înăuntru, cele trei zmeoaice șușoteau la masă.

— Dacă vine Greuceanu după Soare și Lună, eu mă fac o grădină cu mere, a zis una. Cum mușcă din ele, adoarme o sută de ani.

— Iar eu mă fac o fântână cu apă rece, a zis a doua. Cum bea apă, se face de piatră.

Musca a ascultat tot și a ținut minte.

Când zmeoaicele au adormit, sforăind de tremurau geamurile, Greuceanu s-a făcut iar om. În cămară a găsit un cufăr mare, încuiat. L-a deschis încet, să nu facă zgomot, cu cheia pe care zmeoaicele au lăsat-o pe masă.

Înăuntru străluceau Soarele și Luna, ca două mingi de lumină.

Greuceanu le-a pus în sac, a sărit pe cal și a pornit spre casă în galop:

Trop-trop!

Pe drum i s-a făcut foame și sete. Stomacul îi chiorăia, iar buzele i s-au uscat. Deodată, lângă drum a apărut o grădină cu mere roșii, iar lângă ea, o fântână cu apă rece.

Calul a vrut să se oprească. Dar Greuceanu își amintea ce a auzit.

— Nu mușc din mere și nu beau apă! a zis el, și a lovit cu buzduganul întâi grădina, apoi fântâna.

Poc! Poc!

Grădina și fântâna s-au făcut fum, iar din fum au ieșit zmeoaicele, care au fugit țipând înapoi la marginea lumii.

Când a ajuns acasă, Greuceanu a urcat pe cel mai înalt deal. A scos Soarele din sac și l-a aruncat sus, pe cer. Apoi a aruncat-o și pe Luna, să aștepte noaptea.

Lumina s-a revărsat peste sat. Florile s-au deschis, cocoșii au cântat, iar oamenii au ieșit în uliță și s-au prins în horă. Copiii au alergat pe câmp și au cules primele flori.

Împăratul i-a mulțumit și a dat o petrecere de trei zile și trei nopți. Greuceanu a zâmbit. Ar fi putut să muște din mere și să bea din fântână, dar a ascultat și a ținut minte.

Uneori, curajul înseamnă să știi când să spui „nu”.