Ariciul și colindul
O poveste de Crăciun despre un arici trezit din somn și o fetiță care îl ajută
Din casă se auzea un colind:
— Leru-i ler, leru-i ler!
Sub verandă, într-o grămăjoară de frunze uscate, dormea ariciul Țepi. Colindul l-a trezit.
Țepi a deschis un ochi. Apoi l-a deschis și pe celălalt.
Încet-încet, Țepi a ieșit din frunze și s-a urcat pe treaptă. Prin ușa de sticlă se vedea un brad plin de luminițe.
Țepi nu mai văzuse niciodată luminițe. Iarna, ariciii dorm. S-a uitat mult: roșu, galben, albastru. Luminițele clipeau, iar colindul nu se mai oprea.
Afară era frig. Nasul lui Țepi s-a făcut rece-rece, și deodată:
Hapciu!
Înăuntru, Ioana a auzit strănutul. S-a lipit cu nasul de geam.
— Mami, vino repede! Un arici! a strigat ea.
Mama a venit lângă ea. Ioana s-a întristat:
— I-e frig. Noi l-am trezit cu colindul nostru?
— Nu e vina ta. Ariciii dorm iarna, dar uneori se mai trezesc, a spus Mama și a luat-o în brațe. Hai să-l ajutăm să adoarmă la loc.
Ioana nu mai era tristă. Știa ea ce să-i dea.
Mama și-a pus paltonul și mănușile groase. Ioana și-a pus geaca și căciula.
Au luat o cutie, iar Ioana a pus în ea căciula ei veche de lână, cea roșie.
Mama l-a ridicat pe Țepi încet-încet, cu mănușile, și l-a așezat în cutie, la adăpost, lângă perete.
Țepi s-a speriat puțin și s-a făcut ghem. Apoi a scos nasul din căciulă. Era moale. Era cald.
Ioana i-a cântat încet, doar pentru el:
— Leru-i ler... leru-i ler...
Țepi s-a făcut ghem în căciula roșie. A mai căscat o dată. Și a adormit.
Sfor... sfor...!
Ioana s-a întors lângă brad. Din când în când se uita pe geam la cutie. Cutia nu mai strănuta.
Țepi dormea din nou, cu un colind în urechi.
