Capra cu trei iezi

— Dragii mamei, eu mă duc în pădure să vă aduc de mâncare, a zis Capra, cu traista în spinare. Voi încuiați ușa și nu deschideți nimănui. Numai când auziți cântecul meu:

— Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți!

Iezii au dat din cap, toți trei. Iar iedul cel mic a spus cântecul încet, de două ori, ca să nu-l uite.

Dar după casă stătea ascuns Lupul și a auzit tot. Cum a plecat Capra, a bătut la ușă:

Cioc-cioc!

— Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! a cântat el, cu o voce groasă și răgușită.

— E mama! au strigat cei doi iezi mari.

— Nu e mama, a șoptit iedul cel mic. Mama nu are vocea așa groasă.

Dar iezii cei mari nu l-au ascultat și au tras zăvorul.

Ușa s-a deschis cu o bubuitură.

Lupul a dat buzna în casă.

— Ascundeți-vă! a strigat iedul cel mic.

Unul s-a băgat sub pat, altul în copaie, iar cel mic s-a urcat în horn. Lupul a căutat și a mirosit peste tot, dar nu i-a găsit. A mâncat toată pâinea de pe masă și a plecat bombănind.

Seara, Capra s-a întors și a cântat:

— Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți!

De data asta era chiar vocea ei. Iedul cel mic a deschis ușa, iar ceilalți doi au ieșit din ascunziș, cu capul plecat.

— Mamă, am deschis ușa Lupului. Iartă-ne!

Capra i-a strâns pe toți trei lângă ea.

— Bine că sunteți teferi, dragii mamei. Iar pe Lup îl învățăm noi minte.

A doua zi, Capra l-a chemat pe Lup la masă, în curte. Sub scaunul lui au săpat o groapă plină cu noroi rece: iedul cel mic a ajutat la săpat, iar cei mari au adus rogojina și au acoperit-o.

Lupul s-a așezat, lacom, și a căzut drept în noroi!

A ieșit plin de noroi din cap până-n picioare și a fugit în pădure, rușinat. Nu s-a mai întors niciodată.

— De acum, deschidem ușa doar la vocea ta, mamă! au spus iezii. Doar la vocea mamei!